Stefan Petica - Biblioteca Municipala "Ștefan Petică" Tecuci

Go to content

Main menu:

Despre noi


Ştefan Petică

(n. 22 ianuarie 1877 – d. 17 octombrie 1904)






Ştefan Petică s-a născut la 22 ianuarie 1877 în comuna Buceşti. A urmat cursurile Gimnaziului Real de Băieţi din Tecuci. Aici a frecventat ”cercul de discuţii serioase şi pasionate, de înflăcărare nobilă şi aventurată” din casa institutorului Gh. Chirvăsuţă de la Şcoala Primară Nr. 3 de băieţi, intelectual ce îi va forma gustul pentru literatură.
În anii studiilor liceale de la Brăila îşi consacră timpul atât lecturării cărţilor fundamentale de filosofie sau literatură, cât şi propagandei ideilor socialismului.
El a încercat să se apropie de mişcarea socială a epocii din dorinţa sinceră de a-i ajuta pe oamenii simpli, de a le ridica ”nivelul lor sufletesc şi intelectual”. Animat de spiritul de dreptate pentru cauza ţăranilor, împreună cu prietenul său Traian Corodeanu, colindă pe jos mai multe aşezări rurale din judeţul Tecuci, cu care ocazie ţine conferinţe sau distribuie materiale cu caracter propagandistic. Din acest motiv, avea să i se însceneze, la 23 octombrie 1895, un proces la Tribunalul din reşedinţa districtului.
Decepţionat de atitudinea reprobabilă a tovarăşilor săi de idei, Şt. Petică abandonează mişcarea socialistă optând, în cele din urmă, pentru îmbrăţişarea ”unui masiv ideal de artă şi cugetare proprie” (N. Davidescu). Ca şi Mihai Eminescu, el şi-a făcut ” o solidă cultură universală”. Apropiindu- se de cenaclul ”Literatorului” lui Al. Macedonski, devine în scurt timp cel mai important poet al acestei grupări, un teoretician profund şi subtil al simbolismului de sorginte franceză.


Pentru a se putea întreţine, desfăşoară o intensă activitate publicistică în ziarele şi revistele din Capitală. Totodată, publică câteva creaţii lirice reprezentative: ”Fecioara în alb. Când vioarele tăcură. Moartea visurilor.” (1902) şi ”Solii păcii” (1903).
Deşi nu a reuşit să trăiască decât 27 de ani, din cauza unei incurabile boli de plămâni, poetul cu cea mai solidă formaţie intelectuală din epocă, a izbutit să marcheze o treaptă nouă în evoluţia scrisului românesc, afirmându-se ca ”primul simbolist autentic” (G.Călinescu) de la noi. De altfel, dorinţa sa fusese aceea de a sincroniza literatura şi arta română cu ultimele cuceriri în aceste domenii din Europa occidentală.



De la ”Fecioara în alb”, care se dovedeştea fi primul manifest al simbolismului nostru, trecând prin ciclul plin de muzicalitate ”Când vioarele tăcură” şi până la întâiul poem în proză autohton ”În străinătate”, subtilul artist reuşeşte să reţină atenţia cititorului graţie fineţii trăirilor şi neliniştilor sale interioare pe care le redă prin intermediul senzaţiilor cromatice,
sonore sau olfactive, prin necontenita înclinaţie spre reflecţie şi reverie. Unul din poemele cele mai cunoscute ”Tecuciul depărtat I-II” surprinde contururile aproximative şi culorile estompate ale oraşului primei sale iubiri.
Rămăşiţele pământeşti ale celui care a avut un destin atât de tragic se află din anul 1904 în faţa bisericii din Buceşti. Din nefericire, casa părintească - pe pereţii căreia membrii Ateneului Cultural din Tecuci puseseră o placă
comemorativă în 1924 – a fost distrusă în mod iresponsabil după 1990.

Back to content | Back to main menu